Urasc zilele care incep la 5 dimineata si se termina tirziu in noapte.. Nu, nu ma intelegti gresit, nu ma deranjeaza cele care se termina tirziu in noapte, doar cele care incep foarte devreme pentru ca, dupa cum spuneam intr-un post anterior, nu sunt o persoana matinala. Iar daca zilele care incep la 5 dimineata contin si doua (2) zboruri cu avionul, atunci lucrurile se complica foarte tare.
Primul zbor cu avionul a fost acum foarte, foarte multi ani.. zece mai exact si am zburat la Timisoara unde aveam un eveniment. Am zburat impreuna cu o persoana care facea asta in mod constant, asa ca m-a tinut de mina si mi-a spus sa-mi imaginez ca merg cu autobuzul pe un drum denivelat (nu e greu de imaginat asta cind traiesti in Romania... si mi-a spus asta pentru ca erau turbulente). Senzatia de turbulente la primul zbor cu avionul nu poate fi descrisa. Vrei sa te tii de ceva.. si-ti dai seama ca de orice te-ai tine.. totul va cadea odata cu tine daca e sa fie (sigur, senzatia se pastreaza si la zborurile urmatoare.. doar ca la primul e parca mai intensa). Apoi.. la zborurile urmatoare, a inceput chiar sa-mi placa, mai ales ca am prins perioada in care se fuma pe zborurile Tarom. Erau citeva scaune in spatele avionului unde puteai sa fumezi.. asa ca viatza de la 10.000 de metri se putea vedea foarte roz daca iti luai un pahar de vin si o tigara.. si o carte si muzica. Apoi au interzis fumatul.. si apoi a aparut copilul.
Ei bine.. copilul a schimbat perceptia asupra zborului.. De fiecare data incerc sa ma gindesc la faptul ca si daca o sa cada.. eu voi ramine cumva agatata in fiinta de Nichi si voi fi acolo.. intr-o forma sau alta. Dar nu functioneaza de fiecare data... Uneori, mai ales cind se intimpla sa zbor de doua ori in aceeasi zi, nu reusesc sa ma remontez si sa ma montez in acest sens.. si atunci al doilea zbor e mult mai greu.. si cind ajung.. imi spun si spun si altora.. am supravietuit si de data asta.. Pina cind? Asta ramine de vazut. Doru Davidovici (da, el din nou) spunea ca avioanele au un numar finit de ore de zbor.. dupa ce-si fac numarul de ore (demonstrat statistic... matematic.. deci putin probabil sa nu se intimple) e o chestie de noroc sa fii sau nu in acel zbor.. ultimul. Deci.. am supravietuit si de data asta.. si luni voi zbura din nou... la Timisoara...
Primul zbor cu avionul a fost acum foarte, foarte multi ani.. zece mai exact si am zburat la Timisoara unde aveam un eveniment. Am zburat impreuna cu o persoana care facea asta in mod constant, asa ca m-a tinut de mina si mi-a spus sa-mi imaginez ca merg cu autobuzul pe un drum denivelat (nu e greu de imaginat asta cind traiesti in Romania... si mi-a spus asta pentru ca erau turbulente). Senzatia de turbulente la primul zbor cu avionul nu poate fi descrisa. Vrei sa te tii de ceva.. si-ti dai seama ca de orice te-ai tine.. totul va cadea odata cu tine daca e sa fie (sigur, senzatia se pastreaza si la zborurile urmatoare.. doar ca la primul e parca mai intensa). Apoi.. la zborurile urmatoare, a inceput chiar sa-mi placa, mai ales ca am prins perioada in care se fuma pe zborurile Tarom. Erau citeva scaune in spatele avionului unde puteai sa fumezi.. asa ca viatza de la 10.000 de metri se putea vedea foarte roz daca iti luai un pahar de vin si o tigara.. si o carte si muzica. Apoi au interzis fumatul.. si apoi a aparut copilul.
Ei bine.. copilul a schimbat perceptia asupra zborului.. De fiecare data incerc sa ma gindesc la faptul ca si daca o sa cada.. eu voi ramine cumva agatata in fiinta de Nichi si voi fi acolo.. intr-o forma sau alta. Dar nu functioneaza de fiecare data... Uneori, mai ales cind se intimpla sa zbor de doua ori in aceeasi zi, nu reusesc sa ma remontez si sa ma montez in acest sens.. si atunci al doilea zbor e mult mai greu.. si cind ajung.. imi spun si spun si altora.. am supravietuit si de data asta.. Pina cind? Asta ramine de vazut. Doru Davidovici (da, el din nou) spunea ca avioanele au un numar finit de ore de zbor.. dupa ce-si fac numarul de ore (demonstrat statistic... matematic.. deci putin probabil sa nu se intimple) e o chestie de noroc sa fii sau nu in acel zbor.. ultimul. Deci.. am supravietuit si de data asta.. si luni voi zbura din nou... la Timisoara...
Un comentariu:
...si cand ma gandesc ca eu sunt innebunit sa zbor cu avionul...si din cate vad eu, fi-miu imi va calca pe urme...
Trimiteți un comentariu