Cind una din cele trei (3) prietene ale tale, care te cunoaste de peste 14 ani, iti spune 'Sa-mi bag picioarele, arati ca-n vremurile bune!' te incearca (...sau ma incearca) sentimente contradictorii.Ar fi un prim impuls de.. mindrie... ca da, ai inceput sa te simti din nou bine in pielea ta.. dupa ceva vreme... si n-a fost simplu deloc sa ajungi in punctul asta... si mai mult decit atit, se vede si in exterior asta, vad si altii.
Ar mai fi in secunda doi un fior de melancolie... vremurile bune.. adica in alte timpuri... nu acum... la trecut.. cindva.. demult... si rationezi ca au trecut multi ani de atunci si chiar daca pe dinauntru poate nu simti.. ar trebui sa incepi sa simti ca timpul chiar a trecut si ai imbatrinit...
Apoi ai un mic atac de panica... oare cit va dura asta.. acest 'arati ca-n vremurile bune'... o zi.. o saptamina.. o luna?.. si apoi... ce se intimpla apoi?...
Apoi.. un val de egoism.. inca n-am murit, inca sunt aici si sunt ok si pot sa ma bucur de clipa asta chiar acum, chiar aici, chiar asa. Pot sa ma bucur de clipa asta in care e vorba numai de mine cu interiorul si cu exteriorul meu... doar eu.. fara altceva.. eu ca in vremurile bune...
... si iti spui ca da.. o data pe saptamina poti sa te simti si sa fii ca in vremurile bune si sa-ti incarci bateriile din ele pentru ca restul saptaminii sa fii tu, cea de azi, cu tot ce presupune asta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu