Sa dai usor din gene.. caprioara ranita.. sa scurgi si o lacrima.. esti chiar caprioara ranita. Uite asta nu mi-a iesit niciodata. Intotdeauna am avut senzatia ca desi nu au coborit la momentul oportun (a se citi pe vremea cind inca se mai putea face ceva in acest sens), am o pereche (macar mental vorbind).
Eu pot.. da, pot si nu mi-e teama sa o recunosc.. chiar pot.. sunt pe picioarele mele. Sunt doua.. bine infipte.. am pareri.. am idei, am personalitate.. sunt o persoana.. Surprinzator, nu? Adica.. imaginea femeii aleia care suna noaptea pentru o aspirina doar pentru a da senzatia barbatului ca e util imi da fiori.. Nu.. e mai mult de atit, imi provoaca o reactie de repulsie.. imi agaseaza neuronul astenic..
dar el?.. pai el are nevoie de ea.. de femeia asta.. toata numai sentiment.. si clipit din gene.. si lacrima in coltul ochiului.. pentru ca altfel.. cum sa se simta el puternic? Cum sa se simta 'barbat'? cum sa se simta stapan de trib?
Pe undeva pot sa inteleg.. dar.. nu pot sa pricep.. si cu atit mai putin sa ma conformez.. teatru ieftin? da.. se poate.. dar nu eu.. Si cu cit imi vine mai des sa pling.. cu atit ma infig mai bine pe picioare..
Un comentariu:
"Si cu cit imi vine mai des sa pling.. cu atit ma infig mai bine pe picioare.. " :) perfect spus
Trimiteți un comentariu