Nu-i bai, se iarta tot...

Astazi o problema mai serioasa imi bazaie neuronu' astenic.. Lucrez de acasa - ah.. e foarte bine sa lucrezi de acasa... Fac o paranteza, dar trebuie sa spun.. sunt mult mai productiva :)) si in plus, in mediul familiar al propriilor papuci, neuronu' e foarte activ in toate directiile... Ma rog, ma rog.. inchid paranteza :))))

Astazi am o problema cu asumarea responsabilitatii, religie si biserica pe post de psiholog al muritorilor de rind.. Cine a mai fost pe aici stie ca nu-mi plac exagerarile.. prin urmare nu sunt habotnica.. ma duc rar.. probabil de Paste daca stau bine sa ma gindesc si pe la vreun botez, ori vreo nunta.. Nu asta era ideea.. Nu ma intelegeti gresit, nu vreau sa discut acum despre ce, in ce si cum cred eu.. Vorbesc despre o institutie.. si un cult... probabil n-o sa fie coerent discursul pentru ca-mi vin multe idei in acelasi timp si structura va lasa probabil de dorit.. dar..

How convenient is it?... sa existe adica cineva.. care sa ia asupra lui/ei (ok, ok.. general acceptat e ca era barbat, dar asta poate fi doar o stereotipie culturala.. nu?) toate pacatele omenirii pina la momentul respectiv, sa se sacrifice.. sa ne "mantuiasca"? Adica pe bune acum.. nu-i simplu? noi putem sa facem orice ca se iarta.. a venit... "Mantuitorul"... si gata... Poti sa nu-ti asumi nimic.. se sterge... Cita ipocrizie si lipsa de asumare a responsabilitatii! 

In momente din astea ma gindesc mai mult la faptul ca religia este o poveste frumoasa.. inventata de unii si altii in diverse scopuri.. Nu-mi mai aduc aminte daca am mai scris despre asta aici.. dar cine ma cunoaste personal probabil a vorbit cu mine despre subiect... In afara de o forma de manipulare in masa.. este si o forma de a trata psihozele in masa... Te duci la preot cum te-ai duce la psiholog.. Scuzati, dar mie asa mi se pare. 

Pe vremea cind s-a inventat "spovedania" nu existau psihologi.. iar oamenii bisericii erau unii din putinii, daca nu singurii educati.. Te duci acolo si spui tot ce te macina... totul sub semntul confidentialitatii (medic-pacient / duhovnic).. si puf.. totul e iertat... ok, ok.. mai ia matale si trei icoane si aprinde douazeci de lumanari si bate si vreo 200 de matanii si gata.. s-a iertat. Nu, nu s-a iertat! doar te simti tu mai bine pentru ca ai vorbit despre asta.. ai descarcat neuronu'.. el e mai linistit.. si tu sigur poti sa dormi linistit pentru ca.. nu-i asa.. ai marturisit.. ai cotizat... s-a iertat.

Mi se pare ca tot acest proces nu face decit sa ne salte o povara psihologica si poate chiar principiala de pe umeri. In loc adica sa te gindesti inainte, sa pui neuronu' la contributie, sa-ti intrebi constiinta (daca ai), propiile valori si persoana ta (care, nu-i asa, stie sa faca diferenta dintre bine si rau... si poate sa aleaga).. te apuci si faci.. si apoi... "Dumnezeu cu mila"... Adica cum? Pina data viitoare cind o comiti? Si te intorci cu coada intre picioare sa-ti mai versi regretele si sa te "caiesti".. si sa mai cotizezi... si tot asa?

Pai nu e asta cea mai ingrata forma de incurajare sa nu ne asumam niciodata nimic? Sa vina mereu cineva care sa ne ierte orice am face? Nu-i convenabil? asta se intampla pentru nimicurile de zi cu zi.. si din cind in cind mai apare si "Mantuitorul"... asa.. cam o data la citeva mii de ani.. sa ne stearga cu buretele toate "pacatele".. Ne-am scos zic.. Nici nu trebuie sa ne mai punem problema cind facem ceva.. vom fi carevasazica "mantuiti"... cineva se va sacrifica.. in general cineva pe care nu-l cunoastem si de care nici nu prea ne intereseaza, important e ca nu suntem noi aia care trebuie sa raspunda..

Hai ca am mai dat ceva din "putzul gindirii".. nu de alta, dar neuronu' relaxat simte nevoia sa se gindeasca la ceva.. si gaseste subiecte fistichii.. Chiar acum mi-a mai venit o ideea legata de relatii, dar poate in numarul viitor... daca nu-mi vine vreo alta idee.. Pina atunci.. nu mai asteptati iertarea din afara.. mai bine ginditi inainte.. zic si io..