Silence... Uneori am nevoie de liniste. Am nevoie sa stau si sa nu fac nimic (dubla negatie.. la altii nu exista asta). Adica sa stau si sa fac... nimic. Asta inseamna ca pot sa ma uit in gol. Nu, nu am luat-o chiar pe cimpie.. sau poate am luat-o, dar nu de acum. Aceasta manifestare - poate total nesanatoasa - ma insoteste de multi ani.. de cind ma stiu de fapt.
Sunt niste momente in care simt ca am vata in loc de creier si tot ce vreau si pot sa fac este sa ma uit in gol si sa nu ma concentrez (pentru ca nici n-as putea.. nu-i vorba :) Sunt momente in care neuronii (amindoi din dotare) refuza sa functioneze. pentru ca am momente in care numai unul e activ, si celalalt isi face siesta.. sau cine stie ce face.. Se simte cind functioneaza doar unul, dar cind amindoi intra in greva.. eh.. atunci e momentul numb.. ma uit in jur si nu inteleg nimic.. ce fac? de ce fac ce fac?.. unde sunt si de ce sunt acolo? Intrebari de baza..
Se poate spune ca sufar de vreo boala.. Poate, dar intrebarile nu sunt de forma, sunt de fond.. nu locul in sine nu-l inteleg sau actiunea pe care o fac, nu.. intrebarile sunt dincolo de modul propriu al lucrurilor, intrebarile sunt mult mai adinci de atit. Uneori, cind neuronii ies din starea asta de asa-zisa letargie, au si unele raspunsuri pentru intrebarile astea, raspunsuri pe care le-au gasit in somn probabil.. alterori insa, se trezesc cu mai multe intrebari decit cind s-au culcat si pentru mine asta stirneste panica..
Am nevoie de raspunsuri la intrebari. Poate nu foarte clare raspunsurile, dar macar o forma de raspuns.. pe care sa o umplu cu fond la un moment dat..
Poate e de la vreme, poate e de la vremea din interior.. cine sa mai stie..
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu