Dileme...

Azi nu sunt in apele mele. Poate e vremea, poate e locul, poate sunt eu. Nu ma mai potrivesc in peisaj. Nu m-am potrivit niciodata in peisaj, dar in ultima vreme nu mai am nici chef sa fac vreun efort macar sa para ca ma potrivesc. Vreau sa plec, vreau sa fac altceva, vreau sa fiu in alta parte, cu alti oameni, cu alte idei, cu alte preocupari.

Nu stiu daca e pur si simplu o depresie asociata asteniei de primavara sau chiar am ajuns la o margine de toleranta. Acum intrebarea e... sa sar in gol? Pe principiul mai bine imi pare rau pentru ceva ce am facut (si cu care in timp cazi la pace) sau sa-mi para rau pentru totdeauna pentru ceva ce n-am avut curajul sa fac si sa mai intind coarda o vreme? Si apoi intrebarea urmatoare e.. pe nervii cui intind coarda?... pentru ca mi se pare ca o fac pe nervii mei... Si nervii mei nu mai vor sa accepte. Nu mai vor sa accepte romanismele, mitocania, prostul gust, delasarea... etc... etc... etc...

Da, stiu, e criza, nu e un moment potrivit, e momentul sa stai linistit in banca ta si sa nu faci schimbari majore si mai ales sa nu-ti asumi riscuri prea mari. Dar cine nu risca nici nu cistiga.. niciodata. E ca in bancul ala cu jucatorul la loto, care moare si ajunge in rai si se plinge ca desi s-a rugat intens.. n-a cistigat niciodata. Si raspunsul a fost.. pai daca n-ai jucat niciodata. Ma rog..

Acum chiar ma gindesc serios la asta si nu pot sa mai fac nimic altceva. Nu-mi arde sa mai fac nimic altceva. Nu pot sa ma dau jos din pat dimineata pentru ca nu vreau sa vin unde sunt acum...

Dileme de joi?.. dileme de peste 30 de ani?... dileme de primvara? cine mai stie?!?...