Un omultetz...

O noua aventura la tara... am mai povestit despre aventurile mele la tara, iar daca sunt condimentate cu copil (acum in virsta de trei ani) pot fi adevarate teatre de operatiuni (militare). Nu mai vorbesc despre asta, nu mai vorbesc despre energia copilului de trei (3) ani care aliniaza un grup (familie) de cinci adulti.. si-i termina nervos rind pe rind.. ii epuizeaza psihic si fizic... astea sunt deja cunoscute. Sigur, acum paleta de activitati/jocuri care sa amuze copilul s-a marit considerabil... Acum vreau sa vorbesc despre diferente.

Ultima data cind am fost la tara era anul trecut. Nu chiar pe vremea asta, mai tirziu in timpul anului.. Pe atunci copilul putea sa stea cu orele la nisip.. si sa toarne nisip in diverse recipiente... cu orele.. timp in care adultul isi numara degetele de la picioare sau firele de nisip din sita.. sau gindurile.. sau minutele ramase pina la incheierea concediului (odihnitor). Si copilul nu statea singur.. deloc.. trebuia asistat ca de, teren denivelat, capcane peste tot..

De data asta copilul este o fiinta cu personalitate si viata proprie.. care alearga prin curte de capul lui (respectiv ei in cazul nostru). Ride si alearga.. se joaca singura.. sau cu cine se nimereste.. fara a face o criza de nervi ca vrea cu mami (care de data asta a reusit sa stea citeva ore la soare si sa citeasca o carte)... Sigur, inca nu s-a terminat.. inca mai vrea cu mami si cu tati si cu bunica si cu buni.. inca si intotdeauna va vrea cu aceste personaje din viata ei, dar se vede clar cum a inceput sa traiasca si ea.. ca un mic omulet ce este.. si ca un adult in devenire.

Momentele astea sunt reconfortante.. pentru mine cel putin. Sigur, bunica (adica mama mea) inca mai vrea sa o trateze ca pe un bebelus.. si ei ii place.. si pentru asta ducem lupte crincene.. si avem conversatii uneori neprietenoase cu bunicii, dar pina la urma.. one has to let it go.. and let it (her) grow.. pentru ca despre asta e vorba.. despre faptul ca a crescut.. si creste si nu mai e dependenta (sigur, e un copil, si inca este dependenta pe multe planuri).. dar atit cit se poate.. nu mai este dependenta...

Copilul meu creste... e reconfortant... e magic... e linistitor... Stiu.. copil mic griji mici, copil mare griji mari.. sa ajungem acolo. Pina atunci insa.. ma bucur de ceea ce se intimpla... creste si traieste... si invata.. invata sa fie ea.. intelege ca poate sa faca lucruri singura... ca este o alta persoana.. o persoana... cu tot ce presupune asta la virsta de trei ani :)))