Uneori poti sa-ti incepi ziua bine.. bine insemnind sa fie frumos afara (dupa furtuna), sa fi dormit ok in noaptea dinainte, sa nu se intimple lucruri spectaculos de aiuristice la birou... Sa ai o senzatie de bine pur si simplu.Si apoi.. sa ai o conversatie total bulversanta.. sa afli ca un coleg foarte tinar are metastaza si doar citeva zile.. poate saptamini sau luni de trait. Un coleg care acum o luna sau doua era ok si nu te-ai fi gindit... si se pare ca nici el nu s-a gindit.
Nu te-ai fi gindit la nimic.. si dintr-o data te gindesti.. te gindesti la cum a fost cu mama... te gindesti la ce s-a intimplat cu matusa... te gindesti la amicul Marin... si nu in ultimul rind te gindesti la tine.. si la ce bun? La ce bun toate astea cind maine poti afla ca mai ai citeva luni de trait?
Ce faci si ce simti cind afli ca mai ai citeva luni de trait?... pentru ca se poate. E real. E prezent. Nu stii niciodata ce ti se poate intimpla maine. Pari ok.. esti ok.. te simti ok.. si intr-o zi cazi.. Uneori poti sa te ridici si, schipatind, ca mama de exemplu, sa mergi totusi mai departe. Incomplet, dar acolo... Sau poti sa nu te mai ridici niciodata, ca matusa, si sa lasi in urma tot...
Cind arunci in uitare momente de genul celor de mai sus te simti.. pentru o vreme.. mai bine. Apoi realitatea te loveste in fata si iti aduci aminte de tot.. de toate.. si ce credeai ca ai ingropat foarte adinc iese la suprafata cu o forta surprinzatoare.. te darima pur si simplu interior.
N-am facut pace cu acele momente niciodata.. o sa le ingrop din nou, dar azi.. acum... acele momente sunt foarte reale, ca si mirosul de spital care le insoteste...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu