Mi-am dat seama ca eu sunt altfel. Cred ca de fapt 10 ani la vechiul loc de munca au fost o scoala buna. Acolo directorul se schimba o data la 3 ani, iar directorul adjunct o data la 2 ani. La inceput n-am inteles prea bine de ce si mi s-a parut ciudat. Era primul loc de munca, nu aveam experienta, ma atasam de oameni... mi se parea frustrant si suparator cind se schimbau lucrurile in jurul meu asa de repede. Apoi am inteles rationamentul din spate... Oamenii care veneau si plecau nu aveau timp sa se ataseze, nu aveau timp sa lege prietenii si sa devina vulnerabili din cauza unor sentimente firesti, dar poate nocive din punct de vedere profesional. Ramineau astfel obiectivi... neutri... fara istorie... fara obligatii in virtutea unei istorii... detasati.
Dupa primul astfel de schimb.. si in 10 ani am schimbat multi... directori.. directori adjuncti... colegi pur si simplu, am devenit ca ei... neutra la schimbarea omului.. si atasata de job-ul meu pina la urma si de rezultatele lui. Asa ca eu pun pasiunea in ceea ce fac, nu in omul cu care lucrez la un anumit moment. Sigur, cu unii te intelegi mai bine, cu altii mai putin bine, dar cind pina la urma esti un profesionist si atit.. cum te intelegi si ce sentimente sau relatii ai e foarte putin important. Asa am ajuns de fapt sa nu amestec personalul la munca... sa nu ma atasez de oameni si sa imi fac treaba oricine ar veni sau pleca.
Sigur, ca om.. mi-a parut rau pentru ce am vazut zilele astea.. s-a incheiat o viata de om, s-a schimbat ceva iremediabil...
Sunt robot? Nu stiu exact, nu-mi dau seama, cred ca e doar cultura noii generatii de profesionisti.. stilul poate american... intr-o zi iti iei cutia si te muti.. de muti dintr-un birou in altul, de pe o coasta pe cealalta. Nu.. nu e chiar asa... nu m-as muta eu, asta cred ca mi-ar fi greu.. imi place sa existe si ceva stabil cind lucrurile in jur se schimba, dar acel ceva stabil sunt prietenele mele, casa, apropiatii... Poate de aceea nu-mi place sa lucrez cu prieteni sau sa am prieteni colegii de birou... La birou lucrurile trebuie sa fie strict profesionale... in momentul in care intervine prietenia.. incepi sa nu mai poti sa ceri cit ai fi cerut altfel.. sau sa atragi atentia cit ai fi putut sa atragi atentia altfel... pentru ca ti-e teama sa nu ranesti sentimente.. si pentru ca putina lume poate sa nu ia personal comentariile negative... chiar daca sunt profesionale.
Dar nu ma deranjeaza, sau nu ma impiedica sa-mi fac treaba, schimbarile de la job. Probabil m-am obisnuit cu ele.. Hmm... interesant. Am plecat de la vechiul loc de munca de un an.. si inca mai descopar cit de bine mi-a prins sa lucrez acolo atita timp.. si sa ma formez pina la urma.
Oare sunt totusi un robot?
Dupa primul astfel de schimb.. si in 10 ani am schimbat multi... directori.. directori adjuncti... colegi pur si simplu, am devenit ca ei... neutra la schimbarea omului.. si atasata de job-ul meu pina la urma si de rezultatele lui. Asa ca eu pun pasiunea in ceea ce fac, nu in omul cu care lucrez la un anumit moment. Sigur, cu unii te intelegi mai bine, cu altii mai putin bine, dar cind pina la urma esti un profesionist si atit.. cum te intelegi si ce sentimente sau relatii ai e foarte putin important. Asa am ajuns de fapt sa nu amestec personalul la munca... sa nu ma atasez de oameni si sa imi fac treaba oricine ar veni sau pleca.
Sigur, ca om.. mi-a parut rau pentru ce am vazut zilele astea.. s-a incheiat o viata de om, s-a schimbat ceva iremediabil...
Sunt robot? Nu stiu exact, nu-mi dau seama, cred ca e doar cultura noii generatii de profesionisti.. stilul poate american... intr-o zi iti iei cutia si te muti.. de muti dintr-un birou in altul, de pe o coasta pe cealalta. Nu.. nu e chiar asa... nu m-as muta eu, asta cred ca mi-ar fi greu.. imi place sa existe si ceva stabil cind lucrurile in jur se schimba, dar acel ceva stabil sunt prietenele mele, casa, apropiatii... Poate de aceea nu-mi place sa lucrez cu prieteni sau sa am prieteni colegii de birou... La birou lucrurile trebuie sa fie strict profesionale... in momentul in care intervine prietenia.. incepi sa nu mai poti sa ceri cit ai fi cerut altfel.. sau sa atragi atentia cit ai fi putut sa atragi atentia altfel... pentru ca ti-e teama sa nu ranesti sentimente.. si pentru ca putina lume poate sa nu ia personal comentariile negative... chiar daca sunt profesionale.
Dar nu ma deranjeaza, sau nu ma impiedica sa-mi fac treaba, schimbarile de la job. Probabil m-am obisnuit cu ele.. Hmm... interesant. Am plecat de la vechiul loc de munca de un an.. si inca mai descopar cit de bine mi-a prins sa lucrez acolo atita timp.. si sa ma formez pina la urma.
Oare sunt totusi un robot?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu